Bulimia nervoasă

Consumul excesiv de alimente, necontrolat, compulsiv, rapid și pe ascuns urmat de comportamente compensatorii cu scopul de a preveni creșterea în greutate. Persoanele cu bulimie pot menține o greutate corporală normală.

Comportamentele compesatorii pot fi:

• vărsături auto-induse;
• abuzul de laxative sau diuretice;
• diete drastice sau fasting;
• exerciții fizice intense.

Într-un episod de consum excesiv de alimente, persoanele cu bulimie nervoasă mânăncă până când simt durere abdominală sau senzație de vomă. Urmează sentimente de vinovăție, dezgust de sine și tristețe.

Episoade frecvente de alimentație excesivă:

• Ingerare compulsivă de alimente bogate în calorii într-un mod secret și rapid, uneori chiar fără a fi mestecate corespunzător, într-o perioadă scurtă de timp (2h);
• Senzație de lipsă de control.

Comportamente compensatorii inadecvate pentru a diminua aportul caloric:

• Provocarea intenționată a vărsăturilor;
• Abuzul de laxative, diuretice sau emetice;
• Diete drastice sau fasting;
• Practicarea exercițiilor fizice intense.

Stima de sine este influențată de aspectul fizic și numărul de kilograme.

Atât ingerarea episodică cât și comportamentele compensatorii apar în medie 1 dată pe săptămână timp de minim 3 luni. Severitatea patologiei este dată de frecvența comportamentelor compensatorii.

Bulimia nervoasă este o tulburare de comportament alimentar încadrată în specialitatea psihiatrie. În general, medicul psihiatru este specialistul care, pentru stabilirea diagnosticului de bulimie nervoasă realizează examenul fizic, recomandă teste de laborator, test EKG și urmărește criteriile de diagnostic din DSM-5 Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale și/sau ICD-10 Clasificarea Tulburărilor Mentale și de Comportament.

• Psihoeducație;
• Identificarea situațiilor, dispozițiilor și gândurilor automate care întrețin comportamentul de autoalimentare excesivă și dietă;
• Restructurare cognitivă prin identificarea dovezilor care întrețin credințele centrale și elaborarea unor gânduri alternative;
• Identificarea credințelor intermediare și testarea lor prin experimente comportamentale. Găsirea unor alternative mai adaptate;
• Dezvoltarea strategiilor de coping în relația cu alimentația și problemele interpersonale;
• Modificarea gândurilor disfuncționale ale individului, inclusiv convingerile legate de mâncare, greutate, imaginea corporală și percepția generală a propriei persoane;
• Promovarea unui stil de viață sănătos care vizează:
  • Importanța somnului prin implementarea obiceiurilor sănătoase de somn;
  • Alimentația sănătoasă bazată pe plante și cereale integrale;
  • Promovarea unui stil de viață activ prin evidențierea beneficiilor activității fizice pentru corp și creier;
  • Managementul stresului prin tehnici de creștere a rezilienței la stres;
  • Puterea conexiunii umane și importanța formării și menținerii relațiilor pozitive pe termen lung;
  • Evitarea substanțelor cu risc de abuz: alcool, stimulante, halucinogene, opiacee/narcotice, inhalante/aerosoli, gama hodroxi butirat (GHB)/oxibat de sodiu, flunitrazepam.

Terapia familială sprijină părinții în intervenția împotriva comportamentelor alimentare nesănătoase ale adolescenților, aceasta ajutându-i să-și recâștige controlul asupra propriilor alegeri alimentare și oferind familiei instrumentele necesare pentru a gestiona problemele asociate cu bulimia și impactul acesteia asupra dezvoltării adolescentului și a relațiilor interpersonale din cadrul familiei.

Terapia interpersonală se focalizează pe dificultățile din relațiile apropiate, contribuie semnificativ la dezvoltarea abilităților de comunicare și la găsirea soluțiilor pentru problemele întâmpinate.

Antidepresivele s-au dovedit eficiente în tratamentul bulimiei. Acestea includ: 

• Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI): fluoxetina;
• Antidepresive ciclice non-selective: imipramină, desipramină, trazodonă;
• Inhibitorii ireversibili de monoaminoxidază (MAOI).

Sabilizatori ai dispoziției: litiul și anticonvulsivante – carbamazepina pentru pacienții cu bulimie nervoasă care prezintă comorbidități precum tulburarea bipolară I.

Spitalizarea. În situații excepționale, atunci când există complicații, spitalizarea poate fi considerată. De exemplu, atunci când comportamentul de consum excesiv de alimente nu poate fi controlat adecvat, atunci când există dezechilibre electrolitice și metabolice severe, când tratamentul în regim ambulatoriu nu dă rezultate sau când pacientul are gânduri suicidare sau abuzează de substanțe, spitalizarea este necesară.