Anxietatea

Cuprins:

Ce este anxietatea?

În Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a cincea, text revizuit (DSM-5-TR), termenul „anxietate” face referire la o afecțiune din categoria tulburărilor anxioase care includ:

Tulburarea anxioasă de separare;
Mutismul selectiv;
Fobia specifică;
Tulburarea anxioasă socială (fobia socială);
Tulburarea anxioasă generalizată;
Tulburarea de panică;
Agorafobia;
Tulburarea anxioasă indusă de substanțe sau medicamente;
Tulburarea anxioasă secundară unei afecțiuni medicale;
Tulburarea anxioasă specificată;
Tulburarea anxioasă nespecificată.

Tulburarea anxioasă generalizată se caracterizează prin stare de îngrijorare (anticipare anxioasă) excesivă cu privire la diverse evenimente și activități, cum ar fi performanța la serviciu și simptome somatice în cea mai mare parte a zilei timp de cel puțin șase luni.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 4% din populația globală suferă de o tulburare de anxietate. Deși tulburările anxioase sunt tratabile, doar 1 din 4 persoane afectate primesc orice formă de tratament. Motivele sunt lipsa conștientizării că tulburările anxioase sunt tratabile, lipsa personalului medical special instruit, lipsa investițiilor în serviciul medical și stigmatizarea.

Simptome

Când anxietatea devine tulburare de anxietate generalizată?

Durata: cel puțin 6 luni.

Simptome: un număr de simptome prezente în fiecare zi în cea mai mare parte a zilei. Îngrijorarea constantă este greu de controlat.

Declin: simptomele cauzează deteriorare semnificativă clinic.

Diagnostic diferențial: simptomele nu sunt datorate consumului de substanțe, unei afecțiuni medicale, sau tulburărilor obsesiv-compulsivă, anxioasă socială, depresivă, bipolară, psihotică, stres posttraumatic și de adaptare sau îngrijorare reală.

Simptomele anxietății

Perturbări ale somnului (e.g. dificultăți de adormire cu cel puțin o jumătate de oră, somn fragmentat, sau somn neliniștitor);
Îngrijorare constantă cu privire la evenimente viitoare sau sentimentul de a fi la limită;
Contracția excesivă și rigidă a mușchilor, în special a celor din zona gâtului, umerilor și spatelui;
Dificultăți de concentrare sau senzația de golire a minții;
Reacții exagerate la evenimente minore sau tendință crescută de a se enerva sau reacționa impulsiv;
Oboseală persistentă și dificultatea de a menține energia sau de a face față activităților zilnice.

Diagnostic și tratament

De obicei, medicul psihiatru este specialistul care pune diagnosticul de tulburare anxioasă generalizată și poate prescrie medicația necesară. Cel mai eficient mod de abordare în tratamentul anxietății, constă în integrarea farmacoterapiei cu intervențiile psihologice.

Colaborarea dintre medicul psihiatru și psiholog poate fi benefică în stabilirea unui diagnostic precis și în elaborarea unui plan de tratament adecvat. În unele cazuri, medicul psihiatru și psihologul pot lucra împreună pentru a oferi o abordare integrată și cuprinzătoare în gestionarea tulburărilor depresive și a altor tulburări mintale.

Intervenția psihologică

Cea mai eficientă formă de terapie în tratamentul anxietății este terapia cognitiv comportamentală (TCC). Eficiența ei a fost demonstrată pe baza cercetării și a practicii clinice. Schimbările produse de TCC la nivelul creierului au putut fi observate în imagistica cerebrală. Este o terapie prin vorbire care schimbă modul în care o persoană gândește și se comportă. În prezent, noi abordări sunt centrate pe promovarea stării de bine și diminuarea negativității care întreține depresia pe termen lung. Prin intermediul terapiei, persoanele cu anxietate pot învăța strategii de gestionare a stresului, abilități de rezolvare a problemelor și tehnici de reglare a emoțiilor pentru a reveni treptat la activitățile care au fost evitate din cauza anxietății.

Această intervenție psihologică este una de scurtă durată, specifică și centrată pe obiectivele setate în comun cu psihologul. Factorii psihologici cu relevanță pentru sănătate și boală pot fi modificați. Ea poate fi aplicată individual, în grup, cuplu sau familie și presupune:

Psihoeducație;
Identificarea gândurilor/imaginilor care produc anxietate;
Identificarea și modificarea credințelor intermediare prin experimente comportamentale;
Creșterea toleranței la anxietate prin abordarea progresiv directă a situațiilor care cauzează frică;
Eliminarea progresivă a comportamentelor de evitare sau asiguratorii;
Dezvoltarea acceptării incertitudinii vieții;
Promovarea unui stil de viață sănătos care vizează:
- Importanța somnului prin implementarea obiceiurilor sănătoase de somn;
- Alimentația sănătoasă bazată pe plante și cereale integrale;
- Promovarea unui stil de viață activ prin evidențierea beneficiilor activității fizice pentru corp și creier;
- Managementul stresului prin tehnici de creștere a rezilienței la stres;
- Puterea conexiunii umane și importanța formării și menținerii relațiilor pozitive pe termen lung;
- Evitarea substanțelor cu risc de abuz: alcool, stimulante, halucinogene, opiacee/narcotice, inhalante/aerosoli, gama hodroxi butirat (GHB)/oxibat de sodiu, flunitrazepam.

Tratamentul psihofarmacologic

Antidepresive:

Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI/ISRS): fluoxetină, citalopram, escitalopram, paroxetină, sertralină, venlafaxină;
Triciclice: imipramină, nortriptilina, clomipramină;
Inhibitori ireversibili de monoaminoxidaza (MAOI ireversibile): fenelzină si tranilcipromină.

De ce antidepresive?

Între 50% – 70% din pacienții cu depresie suferă de anxietate și între 20% – 30% din pacienții cu diagnostic primar de anxietate experimentează și depresie.

Anxiolitice:

Benzodiazepine: alprazolam, clonazepam, diazepam, lorazepam;
Buspirona.

Alte medicamente:

Beta-blocante: propranorol, atenolol;
Anticonvulsivante: gabapentină, tiagabină, valproat.